Se schimbă banii în această țară, cum vor arăta de acum înainte: acum s-a aflat, când intră în circulație

de: Alexandru Puiu
21 12. 2022

Rareori se schimbă banii într-o țară importantă din lume, dar legea este clară în această economie puternică a Europei, iar tranziția la noi bancnote este inevitabilă.

După decesul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii pe 8 septembrie 2022, conform vechilor legi din Regat, se schimbă banii cu fizionomia noului lider al statului. De această dată, este vorba de regele Charles al III-lea, care a preluat tronul după moartea mamei sale. Deși primele bancnote actualizate au început deja să ajungă pe internet, este important de reținut că acestea vor fi date în circulație abia la jumătatea anului 2024.

Noile lire sterline cu Regele Charles al III-lea

Se schimbă banii în Marea Britanie

„Portretul regelui va apărea pe modelele existente ale celor patru bancnote” de 5, 10, 20 şi 50 de lire sterline, „fără alte modificări” în designul acestora, a anunţat banca centrală într-un comunicat, scrie Agerpres.

După cum era de așteptat, imaginea regelui Charles al III-lea va apărea în locul portretului mamei sale pe fața bancnotelor ce vor intra în circulație, dar și într-o formă miniaturizată în fereastra de securitate transparentă, după cum se poate desprinde din imaginile publicate de Banca Angliei.

Ca referință, portretul lui Charles utilizat pe bancnote nu este neapărat de actualitate. În schimb, este o gravură realizată pe baza unei fotografii ”furnizate de familia regală în 2013”, iar imaginile finalizate în ultimele luni au fost autorizate de monarh, după cum a ținut să explice pentru AFP un purtător de cuvânt al băncii centrale din Marea Britanie.

Cum s-a întâmplat deja în mai multe țări din Europa și din lume, noile bancnote vor accelera și tranziția de la banii de hârtie la bancnotele din polimer, un proces început din 2016. Noile bancnote vor fi produse la scară largă din prima jumătate a anului viitor, urmând ca un an mai târziu să intre și în circulație.

În cazul în care ai bancnote cu regina Elisabeta a II-a, poți sta liniștit, vor fi valabile mulți ani de acum înainte. Bancnotele vechi vor continua să circule în paralel şi vor fi retrase doar atunci când vor fi deteriorate pentru a „minimiza impactul asupra mediului înconjurător şi cel financiar” al schimbării monarhului, urmând directivele Casei Regale, se precizează în comunicat.